Draga prietenă,
Mi-ai fost oglinda cea mai dragă. În muchiile tale descopeream frumuseţi şi dureri care ne aparţineau deopotrivă. Eram olarul şi lutul împreună, ne mlădiam şi ne ştanţam după aceeaşi veche măsură. Îmi măsuram sufletul lângă al tău şi descopeream că avem aceleaşi inele, ca două scanduri cioplite din acelaşi trunchi.
Experienţă unică a tinereţii... Nimeni n-o să-mi mai atingă sufletul cum ai făcut-o tu, pe nesimţite. Chiar n-ai bănuit sau dimpotrivă, tocmai asta te-a speriat la mine?

Comorile

Frig, răcoare, ciori, şi-i soare.
Multă gălagie, multă... suflet cald în piept se afundă
Strâns, încolăcit şi mic.
Domniţele inimii mele, vă am pe toate
Ca nişte mici comori, înfăşurate
Din când în când răstorn sipetul şi vă mângâi
Aş vrea să m-auziţi şi să-mi răspundeţi
Din când în când scot giuvaierul
vorbelor voastre şi-l înşir pe pernă
Şi cu-ale lui slipiri de foc şi consolare
Îmi mângâi inima-n sigurătate;
Şi râd şi plâng, mă încrunt şi vă zâmbesc
Spun glume iar şi-mi amintesc;
Şi-mi sunteţi drage voi, fantasme aburii
Mereu alături în trezii şi reverii.

Pilda cu pomul bun

Sunt mai multe categorii de obsedaţi, dragă prietenă, dar noi două ne aseamănăm.
Se făcea că un om mergea liniştit şi-şi vedea de drumul lui când a întâlnit în cale un măr. Era un pom falnic, viguros, ce cădea de poame. Şi numai ce se uită omul nostru către ele şi unul dintre ele îi aţâţă pofta. Începe să scuture pomul, doar doar o cădea. Dar vezi tu, mărul ăsta e din cele încăpoşate, nu se lasă cu una cu două. Şi din ce scutură mai tare omul nostru din aia mărul pare mai bine aninat pe creangă.
Ei, dragă prietenă, noi două suntem ca omul acesta. D-apoi, nu suntem chiar la fel... Pe când scuturi pomul, aşteptând să-ti iei răsplata, tu mai întinzi mâna şi mai culegi din zbor câte o poamă, chiar dacă nu-s ele chiar de soi. Eu însă, nu văd decât mărul şi numai mărul ăla, poate să-mi cadă în cap şi să facă în jurul meu grămadă celelalte surate ale lui...
Şi când izbutim să-l doborâm, d-apoi întristează-te şi varsă ocară de lacrimi - e viermănat.

Cohen la Bucureşti

Da, am fost la Cohen. Şi da, a fost o experienţă. N-o să mă apuc să-l laud, nu mă ajută cuvintele pentru asta... I wouldn:t do him justice. L-am descoperit pe Cohen prin Rufus Wainwright. Cantecul "Hallelujah" din Shreck mă obseda:
And its not a cry you can hear at night,
Its not somebody who's seen the light,
Its a cold and its a broken Hallelujah...

Am aflat cui îi aparţinea versiunea originală şi m-am apucat de căutări.
Apoi am descoperit asta:
Ah baby, let's get married,
we've been alone too long.
Let's be alone together.
Let's see if we're that strong. si asta
I dreamed about you, baby.
It was just the other night.
Most of you was naked
Ah but some of you was light.
Până acum n-am găsit pe altul care să exprime atât de exact ce simt, ce mă doare...

Până si atitudinea fatalistă i-o împărtăşesc...
...and I lift my glass to the Awful Truth
which you can't reveal to the Ears of Youth
except to say it isn't worth a dime
ca şi pe cea optimistă
There is a crack, a crack in everything
That's how the light gets in.