Adevăruri aproximative...
o frântura de buză, de piele, cafeniul tău pe pânza palida...
Pătratul buzelor tale într-ale lui,
Degete strâmbe în sandale şi praf
Moale, catifelată cu margini de asprime
Te găseam urâtă, dar poleită de mister!
Poate ca era nisipul
de pe pielea ta ce întorcea soarelui imaginea surorilor lui.
Poate era mirosul de mâl şi de şoapte.
Poate era doar singurătatea.
marți, 10 august 2010
marți, 13 iulie 2010
Viata mea de nota 4.9...
| This Is My Life, Rated | |
| Life: |  4.9 |
| Mind: | 5.5 |
| Body: | 4.8 |
| Spirit: |  5.9 |
| Friends/Family: |  3 |
| Love: |  2.1 |
| Finance: | 2.9 |
| Take the Rate My Life Quiz | |
luni, 22 februarie 2010
Iata-ma la 22 de ani: depresiva, in pragul esecului scolar, aproape singura. Nu pot sa spun ca sunt complet singura, am cativa prieteni care imi mai lumineaza zilele. Dar adevarul e ca si ei sunt la fel de singuri ca si mine, la fel de izolati in propria lor bula de egoism si tristete. Ma tot agat de cate o persoana, dar de ce? Ce ma face sa cred ca fericirea mea se gaseste la alte persoane.
Asta e problema: iadul si paradisul sunt ceilalti! Nu pot fi fericita singura, chiar daca sunt o singuratica. Nu am nevoie de multimi, am nevoie de cateva persoane importante in viata mea.
Camera mea de la camin e goala. Nu am personalizat-o cu nimic. Am doar teancuri peste teancuri de carti si cursuri. Am cateva sertare cu nimicuri adunate: pixuri, cosmetice pe care nu le voi folosi niciodata, genti, pungi, iar pungi, incarcatoare de telefon, unghiere si alte ustensile asemanatoare, CD-uri, markere, o harta.
Sunt niste lucruri la care pot renunta in orice clipa.
Cred ca asta sugereaza faptul ca nu vreau sa ma acomodez in locul ala, nu vreau sa devina casa mea, desi, fara sa-mi dau seama, e "acasa". In timpul asta, adevarata "acasa" devine din ce in ce mai straina. Cate zeci de ani voi mai pluti cu ancora taiata?
Da, in seara asta aberez. Pentru ca, desi n-am baut decat ceai de musetel toata ziua, ma simt... aiuranda.
Asta e problema: iadul si paradisul sunt ceilalti! Nu pot fi fericita singura, chiar daca sunt o singuratica. Nu am nevoie de multimi, am nevoie de cateva persoane importante in viata mea.
Camera mea de la camin e goala. Nu am personalizat-o cu nimic. Am doar teancuri peste teancuri de carti si cursuri. Am cateva sertare cu nimicuri adunate: pixuri, cosmetice pe care nu le voi folosi niciodata, genti, pungi, iar pungi, incarcatoare de telefon, unghiere si alte ustensile asemanatoare, CD-uri, markere, o harta.
Sunt niste lucruri la care pot renunta in orice clipa.
Cred ca asta sugereaza faptul ca nu vreau sa ma acomodez in locul ala, nu vreau sa devina casa mea, desi, fara sa-mi dau seama, e "acasa". In timpul asta, adevarata "acasa" devine din ce in ce mai straina. Cate zeci de ani voi mai pluti cu ancora taiata?
Da, in seara asta aberez. Pentru ca, desi n-am baut decat ceai de musetel toata ziua, ma simt... aiuranda.
duminică, 10 ianuarie 2010
vineri, 1 ianuarie 2010
Recapitulare
Am văzut că îmi propusesem nişte lucruri pentru 2009, să vedem câte dintre ele s-au realizat...
Mi-ar plăcea sa lucrez cu adolescenții, sa-i ajut. Poate într-o fundație.
Din păcate n-am făcut nimic de genul ăsta. Singurii "adolescenți" cu care am "lucrat" au fost prietenii mei. Cu ei da, am făcut pe mama răniților, nimic în cadru organizat însă.
Vreau sa scriu un roman.
Am o oarecare idee despre personaje şi temele pe care aş vrea să le abordez. Dar ca să scriu un roman ar trebui să exersez pe piese mult mai mici. N-am făcut asta.
Pentru romanul pe care vreau să-l scriu nu reuşesc să văd figura unui personaj cheie şi asta mă descurajează. E vorba de unul dintre personajele feminine. Nu reuşesc s-o desluşesc, e învăluită în ceată...
Vreau sa călătoresc mai mult. La vara vreau sa fac turul Europei cu autocarul.
N-am călătorit mai deloc anul ăsta. Doar de 1 mai am fost până la Zărneşti. De turul Europei n-am avut bani.
Vrea sa învăț sa gătesc.
Am gătit mai mult decât anul trecut, dar n-am învăţat să fac ceva ieşit din comun, doar ciorbe şi tocăniţe, pui cu cartofi la cuptor, pui cu orez, paste...
Vreau să pictez, sa desenez.
No comment. Chiar nimic.
Vreau sa fac mai multa mișcare. De la toamna vreau sa ma apuc de yoga.
N-am făcut mai multă mişcare decât anul trecut. M-am apucat însă de yoga din toamnă, aşa cum intenţionam. Mă felicit pentru că mi-am învins timiditatea şi m-am dus singură acolo. Din păcate am renunţat cam după o lună jumătate din următoarele motive:
- am programul foarte încărcat
- am început să merg la farmacie, deşi, ca să fiu sinceră, aş fi putut să ajung şi la yoga, orarul nu se suprapunea, dar acum intervine al treilea motiv:
- mă obosea foarte tare şcoala, de abia mă mai târam pe picioare, pe urmă s-a adăugat şi farmacia... nu mai aveam energie.
- şi unul dintre principalele motive: am rămas dezamăgită de dl Mario... Grupa de luni, cea pentru începători îmi plăcea, dar joia era cam pierdere de timp. Mă duceam dimineaţa, când majoritatea participanţilor erau bătrâni, în special femei. Temele lor de discuţie, între care şi pelerinaje la Ierusalim, cărţi ortodoxe, atitudinea pioasă faţă de dl Mario îmi păreau deranjant de familiare: parcă eram la biserică. Dar aş fi trecut peste asta pentru că, în fond, ar fi fost inevitabil să nu regăsesc aceeaşi atmosferă într-un grup de persoane în majoritate în vârstă şi foarte interesate de aspectele spirituale.
Ce m-a deranjat foarte tare au fost părerile dlui Mario. Pe lângă partea de yoga despre care am habar, recunoşteam in discursul lui nenumărate superstiţii şi bălmăjeli pseudoştiinţifice de tip "Formula As" care mă scot pur şi simplu din sărite. Dacă genul ăla de informaţii m-ar fi impresionat (şi au făcut-o) pe la 10-12 ani, în prezent am suficiente cunoştinţe de fizică ca să recunosc amatorismul şi şarlatania. E nevoie de un om foarte bine pregătit în domeniul ştiinţific ca să mă convingă pe mine de validitatea unor teorii cel puţin bizare de genul celor pe care le susţin oamenii din categoria dlui Mario. Ce e şi mai interesant e faptul că majoritatea acelor oameni foarte bine pregătiţi sunt atei sau cel puţin extrem de sceptici când vine vorba de astfel de subiecte. Şi faptul că se folosesc de atitudinea mai mult sau mai puţin pioasă a lui Einstein, încercând să-l includă în teagma lor cu expresii de genul "la bătrâneţe Einstein a devenit religios", e încă un lucru care mă scoate din sărite. Omul nu era ateu, e adevărat, dar fraza "God does not play dice" nu-l include în categoria religioşilor. El însuşi se declară adept al filosofiei lui Spinoza...
- în final, un alt motiv ar fi faptul că erau prea mulţi timpi morţi. Pe lăngă cele trei ore jumătate pe săptămână cât lucram propriu-zis , eu pierdeam încă vreo trei ore între şcoală şi programul de yoga.
Totuşi, cel mai greu a cântărit faptul că n-am rămas impresionată de ce se petrecea acolo. Dacă m-ar fi convins că ştiu despre ce vorbesc şi că o să învăt lucruri cu adevărat preţioase as fi continuat.
Vreau sa-mi fac mai multi prieteni si sa comunic mai mult cu cei pe care ii am deja.
Hmm, încă un domeniu în care ar fi mai multe de spus.
Mi-am făcut într-adevăr mai mulţi prieteni/cunoştinţe noi, dar asta m-a costat destul de mult, poate prea mult... În acelaşi timp, am pierdut o persoană foarte dragă mie şi asta cântăreşte parcă şi mai greu.
Anul acesta a fost o adevărată aventură pe plan sentimental. Am avut parte de foarte multe dezamăgiri şi de foarte multe dorinţe neîmplinite. Am tânjit mult prea mult după persoane care nu dau nici doi bani pe mine sau dacă dau, nici nu se compară cu importanţa lor în viaţa mea. Şi acum mi se pare de necrezut cum am putut să supraestimez preţuirea de care mă bucuram din partea unei dintre aceste persoane. Mi se pare că nu poate fi adevărat. Parcă şi acum aştept să primesc un mesaj în care să-mi spună "eu am ţinut la tine, dar avut X şi Y motive să rup legătura"... Trist...
Vreau sa-mi trec cu bine toate examenele.
Le-am trecut cu bine, deşi cu greu... Mi-am pierdut bursa de la facultate, însă. Mă mir şi eu cum de n-a fost mai grav, ţinând cont în ce stare psihică dezastruoasă mă aflam, mai ales în prima sesiune din anul III.
Vreau sa citesc 50 de carti anul acesta.
N-am citit decât vreo 27-28 (mai am câteva începute pe care sper să le termin curând). Mi-am îndeplinit cam jumătate din obiectiv, ceea ce e mai bine decât mă aşteptam atunci când l-am fixat.
Vreau sa tin un jurnal.
N-am scris prea des în el, dar rolul lui a fost îndeplinit parţial de conversaţiile cu prietenii, pe messenger sau faţă în faţă.
Vreau sa eplorez mai mult Bucurestiul.
N-am explorat mai nimic, rămâne pe anul ăsta.
Vreau sa merg la piese de teatru.
Am fost la câteva piese de teatru, la mai puţine decât anul trecut.
Vreau sa-mi lamuresc situatia sentimentala.
Ha ha.
M-am lămurit de următorul lucru: pentru mine relaţiile cu ceilalţi primează. Sunt mai importante decât cariera şi decât orice alt lucru care mi-ar oferi plăcere şi bucurie. O relaţie romantică este expresia supremă a acestor tendinţe şi nevoi ale mele... Rămâne un lucru ce se cere împlinit şi ştiu că n-o să-şi piardă din importanţă în anul următor.
Mi-ar plăcea sa lucrez cu adolescenții, sa-i ajut. Poate într-o fundație.
Din păcate n-am făcut nimic de genul ăsta. Singurii "adolescenți" cu care am "lucrat" au fost prietenii mei. Cu ei da, am făcut pe mama răniților, nimic în cadru organizat însă.
Vreau sa scriu un roman.
Am o oarecare idee despre personaje şi temele pe care aş vrea să le abordez. Dar ca să scriu un roman ar trebui să exersez pe piese mult mai mici. N-am făcut asta.
Pentru romanul pe care vreau să-l scriu nu reuşesc să văd figura unui personaj cheie şi asta mă descurajează. E vorba de unul dintre personajele feminine. Nu reuşesc s-o desluşesc, e învăluită în ceată...
Vreau sa călătoresc mai mult. La vara vreau sa fac turul Europei cu autocarul.
N-am călătorit mai deloc anul ăsta. Doar de 1 mai am fost până la Zărneşti. De turul Europei n-am avut bani.
Vrea sa învăț sa gătesc.
Am gătit mai mult decât anul trecut, dar n-am învăţat să fac ceva ieşit din comun, doar ciorbe şi tocăniţe, pui cu cartofi la cuptor, pui cu orez, paste...
Vreau să pictez, sa desenez.
No comment. Chiar nimic.
Vreau sa fac mai multa mișcare. De la toamna vreau sa ma apuc de yoga.
N-am făcut mai multă mişcare decât anul trecut. M-am apucat însă de yoga din toamnă, aşa cum intenţionam. Mă felicit pentru că mi-am învins timiditatea şi m-am dus singură acolo. Din păcate am renunţat cam după o lună jumătate din următoarele motive:
- am programul foarte încărcat
- am început să merg la farmacie, deşi, ca să fiu sinceră, aş fi putut să ajung şi la yoga, orarul nu se suprapunea, dar acum intervine al treilea motiv:
- mă obosea foarte tare şcoala, de abia mă mai târam pe picioare, pe urmă s-a adăugat şi farmacia... nu mai aveam energie.
- şi unul dintre principalele motive: am rămas dezamăgită de dl Mario... Grupa de luni, cea pentru începători îmi plăcea, dar joia era cam pierdere de timp. Mă duceam dimineaţa, când majoritatea participanţilor erau bătrâni, în special femei. Temele lor de discuţie, între care şi pelerinaje la Ierusalim, cărţi ortodoxe, atitudinea pioasă faţă de dl Mario îmi păreau deranjant de familiare: parcă eram la biserică. Dar aş fi trecut peste asta pentru că, în fond, ar fi fost inevitabil să nu regăsesc aceeaşi atmosferă într-un grup de persoane în majoritate în vârstă şi foarte interesate de aspectele spirituale.
Ce m-a deranjat foarte tare au fost părerile dlui Mario. Pe lângă partea de yoga despre care am habar, recunoşteam in discursul lui nenumărate superstiţii şi bălmăjeli pseudoştiinţifice de tip "Formula As" care mă scot pur şi simplu din sărite. Dacă genul ăla de informaţii m-ar fi impresionat (şi au făcut-o) pe la 10-12 ani, în prezent am suficiente cunoştinţe de fizică ca să recunosc amatorismul şi şarlatania. E nevoie de un om foarte bine pregătit în domeniul ştiinţific ca să mă convingă pe mine de validitatea unor teorii cel puţin bizare de genul celor pe care le susţin oamenii din categoria dlui Mario. Ce e şi mai interesant e faptul că majoritatea acelor oameni foarte bine pregătiţi sunt atei sau cel puţin extrem de sceptici când vine vorba de astfel de subiecte. Şi faptul că se folosesc de atitudinea mai mult sau mai puţin pioasă a lui Einstein, încercând să-l includă în teagma lor cu expresii de genul "la bătrâneţe Einstein a devenit religios", e încă un lucru care mă scoate din sărite. Omul nu era ateu, e adevărat, dar fraza "God does not play dice" nu-l include în categoria religioşilor. El însuşi se declară adept al filosofiei lui Spinoza...
- în final, un alt motiv ar fi faptul că erau prea mulţi timpi morţi. Pe lăngă cele trei ore jumătate pe săptămână cât lucram propriu-zis , eu pierdeam încă vreo trei ore între şcoală şi programul de yoga.
Totuşi, cel mai greu a cântărit faptul că n-am rămas impresionată de ce se petrecea acolo. Dacă m-ar fi convins că ştiu despre ce vorbesc şi că o să învăt lucruri cu adevărat preţioase as fi continuat.
Vreau sa-mi fac mai multi prieteni si sa comunic mai mult cu cei pe care ii am deja.
Hmm, încă un domeniu în care ar fi mai multe de spus.
Mi-am făcut într-adevăr mai mulţi prieteni/cunoştinţe noi, dar asta m-a costat destul de mult, poate prea mult... În acelaşi timp, am pierdut o persoană foarte dragă mie şi asta cântăreşte parcă şi mai greu.
Anul acesta a fost o adevărată aventură pe plan sentimental. Am avut parte de foarte multe dezamăgiri şi de foarte multe dorinţe neîmplinite. Am tânjit mult prea mult după persoane care nu dau nici doi bani pe mine sau dacă dau, nici nu se compară cu importanţa lor în viaţa mea. Şi acum mi se pare de necrezut cum am putut să supraestimez preţuirea de care mă bucuram din partea unei dintre aceste persoane. Mi se pare că nu poate fi adevărat. Parcă şi acum aştept să primesc un mesaj în care să-mi spună "eu am ţinut la tine, dar avut X şi Y motive să rup legătura"... Trist...
Vreau sa-mi trec cu bine toate examenele.
Le-am trecut cu bine, deşi cu greu... Mi-am pierdut bursa de la facultate, însă. Mă mir şi eu cum de n-a fost mai grav, ţinând cont în ce stare psihică dezastruoasă mă aflam, mai ales în prima sesiune din anul III.
Vreau sa citesc 50 de carti anul acesta.
N-am citit decât vreo 27-28 (mai am câteva începute pe care sper să le termin curând). Mi-am îndeplinit cam jumătate din obiectiv, ceea ce e mai bine decât mă aşteptam atunci când l-am fixat.
Vreau sa tin un jurnal.
N-am scris prea des în el, dar rolul lui a fost îndeplinit parţial de conversaţiile cu prietenii, pe messenger sau faţă în faţă.
Vreau sa eplorez mai mult Bucurestiul.
N-am explorat mai nimic, rămâne pe anul ăsta.
Vreau sa merg la piese de teatru.
Am fost la câteva piese de teatru, la mai puţine decât anul trecut.
Vreau sa-mi lamuresc situatia sentimentala.
Ha ha.
M-am lămurit de următorul lucru: pentru mine relaţiile cu ceilalţi primează. Sunt mai importante decât cariera şi decât orice alt lucru care mi-ar oferi plăcere şi bucurie. O relaţie romantică este expresia supremă a acestor tendinţe şi nevoi ale mele... Rămâne un lucru ce se cere împlinit şi ştiu că n-o să-şi piardă din importanţă în anul următor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
