Odată credeam că doar tu mă poţi înţelege
Probabil te iubeam şi devenisei o parte din mine.
Te vreau iar, îţi vreau cuvintele criptice şi râsul maliţios
Îţi vreau depresiile şi inundaţiile
Nu mai cer sa te ating, să te văd
Dar da-mi măcar o literă, două puncte, o paranteză.
Sunt neputincioasă şi pură
Şi nimeni nu mai vreau puritate.
O huliţi şi vă întoarceţi faţa de la ea
Pentru că vă face de ruşine.
Vreţi jocuri, vreţi iluzii
Dar eu nu-s nici nimfă şi nici magician
Eu vreau contopire
Vreau să beau din suflet, din sânge, din eter.
Cuvintele mă vor asculta
Abia dupa ce mă vor devora
Atunci îmi vor fi sclave şi stăpâne.
Iar tu, tu mă vei învălui pentru vecie
Am sufletul pătat de literele tale
Hohotele îmi vor suna mereu în urechi
Ca şi semnele de întrebare.
Eşti ca şi moartă acum,
Deci pot să-ţi vorbesc din preaplin,
Dar baierele inimii au fost tăiate degeaba
Cuvintele cad în pustiu.
duminică, 11 octombrie 2009
sâmbătă, 10 octombrie 2009
duminică, 4 octombrie 2009
Toamna beata
Toamna beata, cu frunzele tale patate de sange
cu suflete bete si blegi
cu neincrederea strecurandu-se in vintre
Mi-e sila de clisa ta care imi ramane pe talpi si pe ganduri
De fricile care se strecoara inauntru odata cu vantul
De nisipul spulberat in varteje pe campuri.
Vreau soarele rosu si inalt al lui mai,
Vreau mugurii noi ai lui martie,
Vreau viata.
Opulenta ta ma sufoca,
Aurul tau e prea greu pentru mladierea mea.
Poamele tale prea coapte,
Zaharul, mirosurile, ploaia
atarna de poalele tale ca moartea.
cu suflete bete si blegi
cu neincrederea strecurandu-se in vintre
Mi-e sila de clisa ta care imi ramane pe talpi si pe ganduri
De fricile care se strecoara inauntru odata cu vantul
De nisipul spulberat in varteje pe campuri.
Vreau soarele rosu si inalt al lui mai,
Vreau mugurii noi ai lui martie,
Vreau viata.
Opulenta ta ma sufoca,
Aurul tau e prea greu pentru mladierea mea.
Poamele tale prea coapte,
Zaharul, mirosurile, ploaia
atarna de poalele tale ca moartea.
joi, 1 octombrie 2009
vineri, 25 septembrie 2009
Draga prietenă,
Mi-ai fost oglinda cea mai dragă. În muchiile tale descopeream frumuseţi şi dureri care ne aparţineau deopotrivă. Eram olarul şi lutul împreună, ne mlădiam şi ne ştanţam după aceeaşi veche măsură. Îmi măsuram sufletul lângă al tău şi descopeream că avem aceleaşi inele, ca două scanduri cioplite din acelaşi trunchi.
Experienţă unică a tinereţii... Nimeni n-o să-mi mai atingă sufletul cum ai făcut-o tu, pe nesimţite. Chiar n-ai bănuit sau dimpotrivă, tocmai asta te-a speriat la mine?
Mi-ai fost oglinda cea mai dragă. În muchiile tale descopeream frumuseţi şi dureri care ne aparţineau deopotrivă. Eram olarul şi lutul împreună, ne mlădiam şi ne ştanţam după aceeaşi veche măsură. Îmi măsuram sufletul lângă al tău şi descopeream că avem aceleaşi inele, ca două scanduri cioplite din acelaşi trunchi.
Experienţă unică a tinereţii... Nimeni n-o să-mi mai atingă sufletul cum ai făcut-o tu, pe nesimţite. Chiar n-ai bănuit sau dimpotrivă, tocmai asta te-a speriat la mine?
duminică, 20 septembrie 2009
Comorile
Frig, răcoare, ciori, şi-i soare.
Multă gălagie, multă... suflet cald în piept se afundă
Strâns, încolăcit şi mic.
Domniţele inimii mele, vă am pe toate
Ca nişte mici comori, înfăşurate
Din când în când răstorn sipetul şi vă mângâi
Aş vrea să m-auziţi şi să-mi răspundeţi
Din când în când scot giuvaierul
vorbelor voastre şi-l înşir pe pernă
Şi cu-ale lui slipiri de foc şi consolare
Îmi mângâi inima-n sigurătate;
Şi râd şi plâng, mă încrunt şi vă zâmbesc
Spun glume iar şi-mi amintesc;
Şi-mi sunteţi drage voi, fantasme aburii
Mereu alături în trezii şi reverii.
Multă gălagie, multă... suflet cald în piept se afundă
Strâns, încolăcit şi mic.
Domniţele inimii mele, vă am pe toate
Ca nişte mici comori, înfăşurate
Din când în când răstorn sipetul şi vă mângâi
Aş vrea să m-auziţi şi să-mi răspundeţi
Din când în când scot giuvaierul
vorbelor voastre şi-l înşir pe pernă
Şi cu-ale lui slipiri de foc şi consolare
Îmi mângâi inima-n sigurătate;
Şi râd şi plâng, mă încrunt şi vă zâmbesc
Spun glume iar şi-mi amintesc;
Şi-mi sunteţi drage voi, fantasme aburii
Mereu alături în trezii şi reverii.
Pilda cu pomul bun
Sunt mai multe categorii de obsedaţi, dragă prietenă, dar noi două ne aseamănăm.
Se făcea că un om mergea liniştit şi-şi vedea de drumul lui când a întâlnit în cale un măr. Era un pom falnic, viguros, ce cădea de poame. Şi numai ce se uită omul nostru către ele şi unul dintre ele îi aţâţă pofta. Începe să scuture pomul, doar doar o cădea. Dar vezi tu, mărul ăsta e din cele încăpoşate, nu se lasă cu una cu două. Şi din ce scutură mai tare omul nostru din aia mărul pare mai bine aninat pe creangă.
Ei, dragă prietenă, noi două suntem ca omul acesta. D-apoi, nu suntem chiar la fel... Pe când scuturi pomul, aşteptând să-ti iei răsplata, tu mai întinzi mâna şi mai culegi din zbor câte o poamă, chiar dacă nu-s ele chiar de soi. Eu însă, nu văd decât mărul şi numai mărul ăla, poate să-mi cadă în cap şi să facă în jurul meu grămadă celelalte surate ale lui...
Şi când izbutim să-l doborâm, d-apoi întristează-te şi varsă ocară de lacrimi - e viermănat.
Se făcea că un om mergea liniştit şi-şi vedea de drumul lui când a întâlnit în cale un măr. Era un pom falnic, viguros, ce cădea de poame. Şi numai ce se uită omul nostru către ele şi unul dintre ele îi aţâţă pofta. Începe să scuture pomul, doar doar o cădea. Dar vezi tu, mărul ăsta e din cele încăpoşate, nu se lasă cu una cu două. Şi din ce scutură mai tare omul nostru din aia mărul pare mai bine aninat pe creangă.
Ei, dragă prietenă, noi două suntem ca omul acesta. D-apoi, nu suntem chiar la fel... Pe când scuturi pomul, aşteptând să-ti iei răsplata, tu mai întinzi mâna şi mai culegi din zbor câte o poamă, chiar dacă nu-s ele chiar de soi. Eu însă, nu văd decât mărul şi numai mărul ăla, poate să-mi cadă în cap şi să facă în jurul meu grămadă celelalte surate ale lui...
Şi când izbutim să-l doborâm, d-apoi întristează-te şi varsă ocară de lacrimi - e viermănat.
duminică, 6 septembrie 2009
Cohen la Bucureşti
Da, am fost la Cohen. Şi da, a fost o experienţă. N-o să mă apuc să-l laud, nu mă ajută cuvintele pentru asta... I wouldn:t do him justice. L-am descoperit pe Cohen prin Rufus Wainwright. Cantecul "Hallelujah" din Shreck mă obseda:
And its not a cry you can hear at night,
Its not somebody who's seen the light,
Its a cold and its a broken Hallelujah...
Am aflat cui îi aparţinea versiunea originală şi m-am apucat de căutări.
Apoi am descoperit asta:
Ah baby, let's get married,
we've been alone too long.
Let's be alone together.
Let's see if we're that strong. si asta
I dreamed about you, baby.
It was just the other night.
Most of you was naked
Ah but some of you was light.
Până acum n-am găsit pe altul care să exprime atât de exact ce simt, ce mă doare...
Până si atitudinea fatalistă i-o împărtăşesc...
...and I lift my glass to the Awful Truth
which you can't reveal to the Ears of Youth
except to say it isn't worth a dime
ca şi pe cea optimistă
There is a crack, a crack in everything
That's how the light gets in.
And its not a cry you can hear at night,
Its not somebody who's seen the light,
Its a cold and its a broken Hallelujah...
Am aflat cui îi aparţinea versiunea originală şi m-am apucat de căutări.
Apoi am descoperit asta:
Ah baby, let's get married,
we've been alone too long.
Let's be alone together.
Let's see if we're that strong. si asta
I dreamed about you, baby.
It was just the other night.
Most of you was naked
Ah but some of you was light.
Până acum n-am găsit pe altul care să exprime atât de exact ce simt, ce mă doare...
Până si atitudinea fatalistă i-o împărtăşesc...
...and I lift my glass to the Awful Truth
which you can't reveal to the Ears of Youth
except to say it isn't worth a dime
ca şi pe cea optimistă
There is a crack, a crack in everything
That's how the light gets in.
luni, 24 august 2009
O cicatrice e un lucru ciudat. O portiune de piele care a trecut printr-o oroare, dar a supraviețuit. Cicatricea e pentru piele ce e un veteran pentru o armată...Un cuţit a trecut pe acolo sau a fost pârjolită de foc, a rămas în urmă o crustă sau pustule cu lichid gălbui, privind-o stomacul ni s-a zvârcolit dureros. Dar am supravieţuit. Crusta a fost una din dovezile că se poate merge mai departe, că momentul a fost depăşit. Apoi zgaiba s-a cojit încetişor şi sub ea a rămas un petic nou şi neted.Dar pojghița aceea rozalie e încă fravă. Doar o atingere uşoară produce tresăriri şi strângeri din sprâncene. Dacă o loveşti, chiar şi cu o forţă infimă faţă de cea care a provocat-o, o să sângereze...Aşa că protejaţi acel petic rozaliu de carne nouă, căci altfel vă veţi zvârcoli iar şi iar şi iar...
luni, 27 iulie 2009
Discuţie în contradictoriu cu un amic. Rectific:
Monolog din partea lui, mârâieli şi încruntări din partea mea. Yeah, you can call me Muttley!
A pornit de la hotărârea mea de a mă angaja în vara asta şi asta cât mai curând.
Şi de ce n-aş lucra, mă rog? Am nevoie de bani, lucrând din timpul facultăţii acumulez experienţă, ca să nu mai zic de cunoştinţe... Şi apoi, oricum irosesc timpul ăla stând pe mess sau pe youtube. A sosit vremea maturizării.
Monolog din partea lui, mârâieli şi încruntări din partea mea. Yeah, you can call me Muttley!
A pornit de la hotărârea mea de a mă angaja în vara asta şi asta cât mai curând.
Şi de ce n-aş lucra, mă rog? Am nevoie de bani, lucrând din timpul facultăţii acumulez experienţă, ca să nu mai zic de cunoştinţe... Şi apoi, oricum irosesc timpul ăla stând pe mess sau pe youtube. A sosit vremea maturizării.
luni, 13 iulie 2009
marți, 23 iunie 2009
Redundant...
Bineînţeles, apreciez lucrurile mărunte abia când nu le mai am. Faptul că n-am fost "conectată cu tehnologia", mi-a permis să mă distanţez puţin de lumea virtuală şi poate să arunc o privire mai atentă către realitatea imediată... Şi am găsit-o destul dezamăgitoare. Viaţa mea nu e suficient de interesantă, de plină fără elementele astea inefabile care sunt conversaţiile cu prietenii, fie ei "imaginari" sau nu... Dacă iau din ea cărţile, iau din ea muzica, iau filmele... ce-mi rămâne? Rămâne să mă gândesc redundant la aceleaşi probleme. Fără ceilalţi în preajmă, gândurile răsună mult mai tare, mai obsedant. Desfac acelaşi ghem de aţă cânepie, care a adunat scame, frunzuliţe şi scaieţi, îl desfac şi-l înfăşur... iar şi iar.
Nu mai suport persoana asta slabă, care se teme de orice umbră, de orice zgomot, care nu e în stare să înfrunte lumea singură, dar nici nu suportă pe nimeni în preajma ei. Mi se pare demnă de milă. Aş vrea s-o apuc de umeri şi să-i trag o păruială zdravănă. Aş vrea s-o zgudui şi să-i strig "Trezeşte-te! Viaţa trece pe lângă tine. Ai două'ş'doi de ani şi nu se ştie dacă ţi-au mai rămas încă pe atât. Vrei să-ţi petreci restul vieţii dormind, visând la cai verzi pe pereţi?" Aş vrea să-i strig, dar nu ştiu dacă aş ajuta-o cu ceva. Nu am răspunsurile, sunt pierdută...
Nu mai suport persoana asta slabă, care se teme de orice umbră, de orice zgomot, care nu e în stare să înfrunte lumea singură, dar nici nu suportă pe nimeni în preajma ei. Mi se pare demnă de milă. Aş vrea s-o apuc de umeri şi să-i trag o păruială zdravănă. Aş vrea s-o zgudui şi să-i strig "Trezeşte-te! Viaţa trece pe lângă tine. Ai două'ş'doi de ani şi nu se ştie dacă ţi-au mai rămas încă pe atât. Vrei să-ţi petreci restul vieţii dormind, visând la cai verzi pe pereţi?" Aş vrea să-i strig, dar nu ştiu dacă aş ajuta-o cu ceva. Nu am răspunsurile, sunt pierdută...
miercuri, 10 iunie 2009
Despre irosirea vieţii şi alţi demoni...
Toţi prietenii m-au auzit spunând măcar de câteva ori "simt că-mi irosesc viaţa!". Cât aş vrea să nu mai folosesc fraza asta, dar mai ales să nu mai simt nevoia s-o spun.
De vreo două săptămâni sunt în "perioada neagră" adică presesiune şi, de luni, sesiune.
Urmează încă o lună în care n-o sa fac altceva decât să memorez nişte informaţii din care nu voi folosi decât 10%, cu indulgenţă.
Şi vine întrebarea "dacă n-ai învăţa, ce-ai face?" Probabil că tot aş studia... altceva. Nu mă văd făcând lucruri concrete, nu mă văd ancorată în material, în lumea dură a banilor, a afacerilor, a intrigilor. Voi rămâne toată viaţa o visătoare, o străină, imersată în lumea cărţilor şi a ideilor, chiar dacă ideile alea ale mele nu vor fi auzite decât de un grup restrâns de prieteni.
De câte ori e vorba de viaţa închinată studiului, în minte îmi răsar două imagini, pe de o parte e portretul bătrânului dascăl, cel din "Scrisoarea I" şi pe de alta imaginea profesoarelor mele. Majoritatea sunt necăsătorite şi sunt mai adânc sau mai puţin adânc ancorate în viaţa academică... adică "NeFe-uri care n-au altceva de făcut decât să ne otrăvească nouă viaţa".
Ori eu nu vreau să apuc pe nici unul din aceste drumuri. Vreau să am o viaţă completă, vreau dragoste, vreau călătorii, vreau să simt că muncesc pentru ceva...
De vreo două săptămâni sunt în "perioada neagră" adică presesiune şi, de luni, sesiune.
Urmează încă o lună în care n-o sa fac altceva decât să memorez nişte informaţii din care nu voi folosi decât 10%, cu indulgenţă.
Şi vine întrebarea "dacă n-ai învăţa, ce-ai face?" Probabil că tot aş studia... altceva. Nu mă văd făcând lucruri concrete, nu mă văd ancorată în material, în lumea dură a banilor, a afacerilor, a intrigilor. Voi rămâne toată viaţa o visătoare, o străină, imersată în lumea cărţilor şi a ideilor, chiar dacă ideile alea ale mele nu vor fi auzite decât de un grup restrâns de prieteni.
De câte ori e vorba de viaţa închinată studiului, în minte îmi răsar două imagini, pe de o parte e portretul bătrânului dascăl, cel din "Scrisoarea I" şi pe de alta imaginea profesoarelor mele. Majoritatea sunt necăsătorite şi sunt mai adânc sau mai puţin adânc ancorate în viaţa academică... adică "NeFe-uri care n-au altceva de făcut decât să ne otrăvească nouă viaţa".
Ori eu nu vreau să apuc pe nici unul din aceste drumuri. Vreau să am o viaţă completă, vreau dragoste, vreau călătorii, vreau să simt că muncesc pentru ceva...
marți, 2 iunie 2009
That black dog, forever on my path...
A reînceput vechea luptă. Reînceput e un mod de a zice, fiind prin natura ei o luptă care nu se termină decât odată cu tine... Mulţi aleg să-i pună capăt prematur, tocmai pentru că nu mai au puterea să se opună. Când ajunge să-ţi ocupe toate clipele, când viaţa însăşi e doar o zbatere ridicolă , începi să te întrebi dacă mai există, ba încă, dacă a existat vreodată ceva în afara EI.
N-am ajuns încă în stadiul în care depresia să mă aducă în stadiul de contemplare a sinuciderii... Nu chiar.
Dar cu fiecare trecere prin valea umbrelor devine din ce în ce mai uşor de înţeles alegerea lor. Te macină pe dinăuntru, te oboseşte, se luptă cu tine, te trânteşte, te muşcă, te înjunghie, te fărâmiţează până când ultima fărâmă de voinţă se scurge din tine.
E acel câine negru, mereu pândindu-ţi calea...
No company’s more hateul than your own
You dodge and give yourself the slip; you seek
In bed or inyour cups from care to sneak
In vain: the black dog follows you and hangs
Close on your flying skirts with hungry fangs. [Horatiu, in engleza...]
Eu o resimt ca pe un nor negru, o ceaţă pâcloasă, cleioasă, în care rămân înfăşurată şi care nu mă mai lasă să văd lumina soarelui... Îi simt apropierea de departe, e aproape un iz, nişte vălurele mici prevestesc apropierea revărsării.
Dar ceata, norul, câinele sunt o realitate doar dacă le dai voie să fie. Preiau controlul doar dacă tu renunţi. Şi atunci, cum să răspund când îi simt prezenţa? Să fug? Am fugit, am fugit cât am putut de tare, mi-am ţinut aproape prietenii, m-am refugiat în studiu, am ieşit la plimbare... Degeaba! Ajung în acelaşi stadiu: deşertăciune.
Doar trăind pentru ceilalţi viaţa ta va avea sens, aşa se spune. Înclin să-i dau dreptate, dar pentru cine? Cine sunt ceilalţi?
Come over here black dog
and I’ll pat you on your head
you’ve been following me for a good long time
I guess you must be my friend
I guess you must be my good friend
I don’t wan you to be my friend no more black dog:
I don’t want you to come around
[Mental as Anything- Black Dog]
N-am ajuns încă în stadiul în care depresia să mă aducă în stadiul de contemplare a sinuciderii... Nu chiar.
Dar cu fiecare trecere prin valea umbrelor devine din ce în ce mai uşor de înţeles alegerea lor. Te macină pe dinăuntru, te oboseşte, se luptă cu tine, te trânteşte, te muşcă, te înjunghie, te fărâmiţează până când ultima fărâmă de voinţă se scurge din tine.
E acel câine negru, mereu pândindu-ţi calea...
No company’s more hateul than your own
You dodge and give yourself the slip; you seek
In bed or inyour cups from care to sneak
In vain: the black dog follows you and hangs
Close on your flying skirts with hungry fangs. [Horatiu, in engleza...]
Eu o resimt ca pe un nor negru, o ceaţă pâcloasă, cleioasă, în care rămân înfăşurată şi care nu mă mai lasă să văd lumina soarelui... Îi simt apropierea de departe, e aproape un iz, nişte vălurele mici prevestesc apropierea revărsării.
Dar ceata, norul, câinele sunt o realitate doar dacă le dai voie să fie. Preiau controlul doar dacă tu renunţi. Şi atunci, cum să răspund când îi simt prezenţa? Să fug? Am fugit, am fugit cât am putut de tare, mi-am ţinut aproape prietenii, m-am refugiat în studiu, am ieşit la plimbare... Degeaba! Ajung în acelaşi stadiu: deşertăciune.
Doar trăind pentru ceilalţi viaţa ta va avea sens, aşa se spune. Înclin să-i dau dreptate, dar pentru cine? Cine sunt ceilalţi?
Come over here black dog
and I’ll pat you on your head
you’ve been following me for a good long time
I guess you must be my friend
I guess you must be my good friend
I don’t wan you to be my friend no more black dog:
I don’t want you to come around
[Mental as Anything- Black Dog]
sâmbătă, 16 mai 2009
joi, 23 aprilie 2009
Don't sink the boat...
Flogging Molly - Float
Asculta mai multe audio Divertisment »
Melodie săltăreaţă care îmi lasă un gust amar...
luni, 13 aprilie 2009
Is that alright?
Give my gun away when it's loaded
Is that alright?
If you don't shoot it, how am I supposed to hold it
Damien Rice - 9 crimes
Vezi mai multe video din Muzica »
Cantecul asta exprima perfect ce am simtit in ultimele zile... El a spus-o mai bine, n-am ce sa adaug.
Give my gun away when it's loaded
Is that alright?
If you don't shoot it, how am I supposed to hold it
Damien Rice - 9 crimes
Vezi mai multe video din Muzica »
Cantecul asta exprima perfect ce am simtit in ultimele zile... El a spus-o mai bine, n-am ce sa adaug.
luni, 23 martie 2009
duminică, 22 martie 2009
Ploua. E o ploaie psihica, o ploaie a sufletului. E un deluviu.
Fluviu... la inceput era doar un suvoi, doar un firicel mic de apa limpede ca o speranta... Pe masura ce inainteaza printre smocurile de gand, pe masura ce-si sapa vadul printre stancile amintirii se face tot mai viguros. La inceput impetuos, apoi din ce in ce mai lent, dar implacabil. Puhoiul de a apa verzuie care navaleste, care curge si aduce toate cu sine. Nu poate fi oprit decat prin desecare, dar odata deviat cursul, raman in urma lui doar taramurile nisipoase si sterpe ale posibilitatilor nerealizate.
Apa vie, apa care aduce moartea.
Te uiti in oglinda ei verzuie si nu te intrebi ce gust are, ce miros, cum ar fi sa-ti atinga pielea... te gandesti doar la cadere, la cele cateva secunde in care poti zbura, in care vantul iti va mangaia urechile si picioarele nu vor mai simti in sfarsit catusele. Vrei sa-ti dai drumul, vrei sa gusti neantul, vrei izbavirea. Dar din interior, genunea iti urla NUUU, opreste-te, e doar iluzia scaparii. Caderea e scurta, dar prapastia e fara fund...
Fluviu... la inceput era doar un suvoi, doar un firicel mic de apa limpede ca o speranta... Pe masura ce inainteaza printre smocurile de gand, pe masura ce-si sapa vadul printre stancile amintirii se face tot mai viguros. La inceput impetuos, apoi din ce in ce mai lent, dar implacabil. Puhoiul de a apa verzuie care navaleste, care curge si aduce toate cu sine. Nu poate fi oprit decat prin desecare, dar odata deviat cursul, raman in urma lui doar taramurile nisipoase si sterpe ale posibilitatilor nerealizate.
Apa vie, apa care aduce moartea.
Te uiti in oglinda ei verzuie si nu te intrebi ce gust are, ce miros, cum ar fi sa-ti atinga pielea... te gandesti doar la cadere, la cele cateva secunde in care poti zbura, in care vantul iti va mangaia urechile si picioarele nu vor mai simti in sfarsit catusele. Vrei sa-ti dai drumul, vrei sa gusti neantul, vrei izbavirea. Dar din interior, genunea iti urla NUUU, opreste-te, e doar iluzia scaparii. Caderea e scurta, dar prapastia e fara fund...
marți, 3 martie 2009
...momente de slabiciune, un momente de disperare... cand crezi ca ai pierdut ceva nepretuit. Cand esti gata sa te resemnezi, sa renunti fara lupta doar pentru ca orice incercare pare lipsita de temei.
Dar daca acel lucru nu s-a pierdut, dar e unul dintre lucrurile fragile, de care poti fi pagubit usor? Cu atat mai mult trebuie sa lupti pentru el, sa-l protejezi.
Azi mi-am dat seama ca nu exista decat o singura amenintare in faza careia ai dreptul sa disperi. E moartea.
Sambata trecuta a murit o colega de-a mea... Accident stupid,o familie stearsa de pe fata pamantului.
Si cu ea s-au dus si visele si planurile si temerile. S-au incheiat toate bataliile, au stat toate ceasurile.
Una dintre suratele noastre a murit... plangeti!
Sara pe deal - Eminescu
Ciprian Porumbescu-Balada pentru vioara si orchestra
Asculta mai multe audio Muzica »
Dar daca acel lucru nu s-a pierdut, dar e unul dintre lucrurile fragile, de care poti fi pagubit usor? Cu atat mai mult trebuie sa lupti pentru el, sa-l protejezi.
Azi mi-am dat seama ca nu exista decat o singura amenintare in faza careia ai dreptul sa disperi. E moartea.
Sambata trecuta a murit o colega de-a mea... Accident stupid,o familie stearsa de pe fata pamantului.
Si cu ea s-au dus si visele si planurile si temerile. S-au incheiat toate bataliile, au stat toate ceasurile.
Una dintre suratele noastre a murit... plangeti!
Sara pe deal - Eminescu
Ciprian Porumbescu-Balada pentru vioara si orchestra
Asculta mai multe audio Muzica »
miercuri, 7 ianuarie 2009
marți, 6 ianuarie 2009
Atatea povesti...
O fata cu ochii negri. O tiganca, da. O fata cu ochii negri, cu par lung, castaniu. Cu fusta alba, lunga si larga si cu o bluza de trening albastra si murdara. Avea o purtare mai degraba discreta. Cea mica trebuia sa iasa in evidenta. Era ca si cand nu voia sa se vada ca o insotea. Dar cea mica era prea mica pt a fi lasata singura. Dupa ce si-a facut urarile si cantarile printre sughituri, balanganind o sorcova costeliva, un bat cu cateva somoioage de hartie verde-albastruie. O voce ascutita, in cere rasuna parca o durere, o dorinta de a placea. Era ca si cand nu noua ne canta ci fetei cu ochii negri. Autobusul era aglomerat, dar nimeni nu se simtea prea darnic. Nimeni nu privea spre copil, de fapt, incercau sa-l ignore cu totul. Am ajuns intr-o statie si se pare ca fetita a coborat. Fata in albastru nu era absenta, se ratrasese undeva in mintea ei... a vazut-o prea tarziu batand cu sorcova in ura care i s-a inchis in nas. Fata s-a repezit spre usa si i-a strigat ceva in tiganeste. Pana la urmatoarea statie nu era mult, dar afara era frig, plouase cu cateva ore in urma si traficul era aglomerat. Autobusul de abia se urnea. La ultimul semafor a zis ceva cu voce tare, doar pentru sine, evident, pentru ca era tot in tiganeste. Tonul mi s-a parut oarecum glumet, dar privirea ii era ingrijorata. Peste cateva secunde am observat ca ochii ei negri incadrati de lacrimi. A coborat si a pornit in fuga inapoi.
O fata cu ochii negri. O tiganca, da. O fata cu ochii negri, cu par lung, castaniu. Cu fusta alba, lunga si larga si cu o bluza de trening albastra si murdara. Avea o purtare mai degraba discreta. Cea mica trebuia sa iasa in evidenta. Era ca si cand nu voia sa se vada ca o insotea. Dar cea mica era prea mica pt a fi lasata singura. Dupa ce si-a facut urarile si cantarile printre sughituri, balanganind o sorcova costeliva, un bat cu cateva somoioage de hartie verde-albastruie. O voce ascutita, in cere rasuna parca o durere, o dorinta de a placea. Era ca si cand nu noua ne canta ci fetei cu ochii negri. Autobusul era aglomerat, dar nimeni nu se simtea prea darnic. Nimeni nu privea spre copil, de fapt, incercau sa-l ignore cu totul. Am ajuns intr-o statie si se pare ca fetita a coborat. Fata in albastru nu era absenta, se ratrasese undeva in mintea ei... a vazut-o prea tarziu batand cu sorcova in ura care i s-a inchis in nas. Fata s-a repezit spre usa si i-a strigat ceva in tiganeste. Pana la urmatoarea statie nu era mult, dar afara era frig, plouase cu cateva ore in urma si traficul era aglomerat. Autobusul de abia se urnea. La ultimul semafor a zis ceva cu voce tare, doar pentru sine, evident, pentru ca era tot in tiganeste. Tonul mi s-a parut oarecum glumet, dar privirea ii era ingrijorata. Peste cateva secunde am observat ca ochii ei negri incadrati de lacrimi. A coborat si a pornit in fuga inapoi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
