E o senzatie cunoscuta si totusi noua, ori de cate ori apare... E ceva alunecos, ca niste falduri de velur negru... Ea se pricepe mult mai bine la astfel de descrieri... 

Simt ca ii regasesc pasii pe acelasi drum... ca-i retraiesc greselile. Sunt marcata irevocabil de poezia ei, de ideile ei, de sensibilitatea ei.

Dar nu suport sa fiu in umbra cuiva... nu in domeniul asta. Nu atunci cand vreau sa creez...

Totusi, ea e singura persoana care-mi seamana intr-atata. Intelegerea asta reciproca n-am mai avut-o cu nimeni. 

Oare de ce se teme? Oare de ce a ezitat? Nu pare genul care ar avea o problema cu socializarea... Nu pare, dar parerile pot fi inselatoare.